SPECIAL | Vorobiev, pionierul dopajului din Uniunea Sovietică. Steroizii și modul în care atleții cucereau titlurile olimpice: „Fundația pe care au fost construite acele performanțe iese la suprafață”

Redactor:
Andru Nenciu
SPECIAL | Vorobiev, pionierul dopajului din Uniunea Sovietică. Steroizii și modul în care atleții cucereau titlurile olimpice:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Blocul Sovietic a boicotat Jocurile Olimpice din 1984 organizate în Los Angeles, decizie venită după acțiunea identică americanilor de la JO din 1980 de la Moscova. În schimb, au organizat Jocurile Prieteniei, la care au participat 50 de state, ca o mișcare împotriva competiției olimpice. Dar, pentru a nu intra în conflict cu Comitetul Internațional Olimpic, oficialii au numit competiația „o alternativă a JO”.  Republica Socialistă România a cucerit la JO din L.A. 52 de medalii (19 de aur, 16 de argint și 17 de bronz), în același timp a fost și printre puținele țări aflate sub sfera de influență a sovieticilor care a participat. 

Neoficial, Uniunea Sovietică își ascundea „mizeria” în propria sferă de influență, trasată după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. Atleții sovietici au trăit într-un sistem în care steroizii anabolizanți au compensat antrenamentul, totul pentru victoria supremă. Mai multe documente au ieșit la suprafață cu cinci luni înainte de ceremonia de deschidere a JO din 1984, iar sovieticii erau constrânși să apeleze la dezinformare.

Mecanismul minuțios al sovieticilor

New York Times a obținut un interviu cu Grigory Vorobiev (83 de ani), doctor al lotului olimpic  al Uniunii Sovietice (1959-1996), cunoscut ca unul dintre pionierii medicinii sportive. Vorobiev a vorbit despre atleții care se dopau în masă, despre substanțele interzise pe care le foloseau, poziția oficialilor partidului, dar și despre rolul său în calitate de doctor.

Oficialii sovietici considerau că steroizii administrați pe cale orală nu erau suficienți pentru a domina JO. Astfel, sportivii aveau să fie injectați cu trei alte sortimente de steroizi: Retabolil, Stromba și Stromba – jet. Cantitățile de steroizi erau administrate în funcție de șansele sportivilor la medalii și de performanțele anterioare. Ultima doză, din lungul ciclu, era administrată cu 145-157 de zile înainte de o comptetiție pentru a nu fi detectate urmele de steroizi.

Deși se opunea injectării steroizilor, Doctorul Vorobiev s-a temut că va fi exclus din națională din cauza lipsei de rezultate. De asemenea, Vorobiev a recunoscut că nu toți atleții se dopau. Acesta nu a putut estima câți atleți foloseau această metodă în condițiile în care observa schimbări fizice drastice la unii dintre ei, deși în momentul în care îi consulta negau orice tentativă de a folosi steroizi. Dar dozele mici de substanțe interzise erau administrate pe cale orală de atleții de top, după cum a recunoscut chiar doctorul.

Moștenitorul dopajului sistematic

Sergei Portugalov este unul dintre oamenii de care se leagă ultimele controverse ale dopajului în rândul atleților ruși, care a dus metodele de dopaj la un alt nivel, după ce Vorobiev a fost dat afară de pe postul de medic al naționalei, în 1996. WADA – Agenția Mondială Anti – Doping l-a numit omul cheie în sistemul de dopaj în rândul atleților ruși, doctorul care injecta personal sportivii și care a făcut o afacere profitabilă prin această metodă. La ediția din acest an, Darya Klishina a fost singura care a reprezentat atletismul rus la JO de la Rio.

Vitaly Stepanov și Yuliya Stepanova, soț și soție, ea fostă atletă, el fost membru în Agenția Rusă de Anti – Doping. Vitaly a recunoscut pentru televiziunea publică germană, ARD, că soția sa a fost supusă dozelor de steroizi administrate de Portugalov, în schimbul banilor.

Portugalov a fost dat afară de pe postul de medic al naționalei de atletism, dar și din Institutul de Cercetări Sportive, după ce mai multe rapoarte în care era acuzat că i-ar fi dopat pe sportivi au ieșit la suprafață.

WADA a fost creată abia în 1999, la mai bine de două decenii de la startul dopajului în blocul sovietic. Fostul președinte al agenției, Richard Pound,  a comentat scandalul care a înconjurat Rusia: „În aceste momente, iese la suprafață fundația pe care au fost construite aceste performanțe. Sistemul pe care l-am întâlnit nu este ceva nou pentru noi. Este o continuare a celui sovietic”.

Ministrul Sportului din Rusia, Vitalia Mutko, i-a oferit replica lui Pound: „Obiectivul nostru este să avem o națiune sănătoasă. Vrem să ne desprindem de moștenirea sovietică”.

La 20 de ani de la plecarea sa din echipa națională de atletism a Rusiei, Vorobiev a conchis că demascarea sistemului de dopaj din Rusia era o doar o chestiune de timp.

Articol scris de DAN MIREA.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×